Freimaurer-Wiki

Druckversion | Impressum | Datenschutz

Ro: Istoricul masoneriei in Moldova

Aus Freimaurer-Wiki

Istoricul masoneriei in Moldova

Masoneria în Moldova are o istorie îndelungată, complicată şi puţin studiată. Istoricii moldoveni nu acordau atenţie acestei teme nici în perioada sovietică, nici în cea postsovietică. În pofida acestui fapt, se cunoaşte cu certitudine că reprezentanţii masoneriei moldoveneşti au jucat un rol important în dezvoltarea economiei şi culturii ţării noastre. Drept exemplu pot servi domnitorii Constantin Mavrocordat, care a anulat iobăgia în 1749, Mihai Suţu (1793-1795), deputaţi ai „Sfatului Ţării” şi miniştri – Pantelimon Halippa, Sergiu Niţă, Nicolae Alexandri. Considerăm că a venit timpul să ştergem şi această „pată albă” din istoria noastră.

În istoria masoneriei moldoveneşti se conturează 3 etape de bază:

  • I. 1733 - 1734; 1812 - 1822 - când pe teritoriul Principatului Moldovei apar şi se dezvoltă primele loje masonice.
  • II. 1822 - 1920 - pe teritoriul Moldovei de Est, care a fost numită de către autorităţile ruse „Basarabia”, masoneria a fost interzisă. Deaceea aici existau doar câteva loje masonice.
  • III. 1920 - 1940 - pe teritoriul ţării noastre, aflate atunci în componenţa României, au fost create câteva loje masonice.

Fondatorul masoneriei în Moldova se consideră italianul Anton Maria del Chiaro (numele adevărat David Thalia), care a venit în Moldova în 1733. În 1734-1735 el a creat la Galaţi (Loggia di Galazzi) şi Iaşi primele loje masonice din istoria Moldovei. Prima menţiune despre conducătorul lojei masonice din Moldova datează din anul 1735, când domnitorul de atunci, Constantin Mavrocordat, a fost numit Maestru Venerabil al unei din loji ieşene. Pe parcursul domniilor sale (1733-1735, 1741-1743, 1748-1749, 1769) acest domnitor a efectuat o serie de reforme în domeniul justiţiei, armate şi a introdus salariul pentru funcţionarii de stat. În ziarul Mercure de France (iulie 1742) reformele lui sunt numite Constituţia lui Mavrocordat). Pentru perfecţionarea sistemului de conducere a statului şi centralizarea acestuia el a reorganizat sfera învăţământului şi a contribuit la dezvoltarea activităţii tipografice. În documentele anului 1740 în calitate de conducători ai lojei ieşene sunt numiţi capitanul Vasile Balş, urmaşii căruia au devenit marele vornic Iordache Dulgheru (1741), caimacami (domnitori temporari) Iordache Cantacuzino (1742) şi Sandu Sturdza (1743). Totodată trebuie de recunoscut, că denumirile acestor loje şi momentul creării lor au rămas necunoscute până astăzi. Prima lojă, despre care s-au păstrat în arhive informaţii detaliate, a fost Augustina, fondată în 1742 la Iaşi. În 1750 francezul Louis Lavin a creat, sub oblăduirea Marelui Orient al Franţei la Iaşi şi Bucureşti, încă 2 loje. Printre masonii cunoscuţi ai acestei perioade putem menţiona: Scarlat Ghica (domnitor al Moldovei în 1757-1758), care a fost şi Maestru Venerabil al Lojei Loggia di Galazzi; Lascarache Ghemet, care a devenit în 1756 Maestru Venerabil, iar mai târziu – Marele Închizitor al unei loje ieşene; Leinţa, marele sulger al Principatului (în rândurile masonilor este menţionat în 1757), marele vistiernic Stavarache (menţionat în documentele a.1760) ş.a.

Conform inscripţiei pe medalia emisă la Curtea Monetară din Sadagura (Polonia), datată cu 29 aprilie 1772, în Moldova atunci a fost fondată loja militară Martie. Ea a fost compusă din ofiţerii armatei ruse, care participau în războiul ruso-turc (1768-1774) pe teritoriul Principatului. Maestru Venerabil al lojei a fost intendentul baron Peter von Gartenberg-Sadogurski (după alte informaţii, nepotul acestuia, generalul Peter Mellozino, care a fost şi fondatorul acestei curţi monetare). În 1774, după încheierea războiului ruso-turc, armata rusă a părăsit Moldova. Împreună cu ea au plecat şi membrii acestei loje. P.Mellozino, care s-a dovedit a fi un organizator excelent, devenind curator, iar mai târziu – rector al Universităţii de Stat din Moscova, a fondat câteva loje şi la Petersburg.

În iunie 1774, 4 boieri moldoveni – Iordache Balş, Constantin Vârnav, Ianache Canta şi Iordache Canano au depus un jurământ de ajutor reciproc. Se cunoaşte că cel puţin unul din aceştia, Iordache Balş – a fost mason. În acelaşi an noul domn al Moldovei a fost numit Grigore Ghica al III-lea (1774-1777). Printre reprezentanţii curţii lui se afla alt francez, J.L.Karra, care timp îndelungat a fot considerat fondatorul masoneriei în Moldova şi se ocupa cu cercetări istorice. Lui îi aparţine meritul atragerii în masonerie a multor reprezentanţi ai nobilimii moldoveneşti, in special a principelui Alexandru Moruzi (1776), care în 1792, 1802-1806, 1806-1807 a fost domn al Moldovei. În 1776 J.L.Karra s-a întors în Franţa, unde în 1777 a editat la Paris „Istoria Moldovei şi Munteniei”. Apoi a participat la Marea Revoluţie Franceză, fiind din 1793, împreună cu Talleirand, Mirabeau, Lafayett ş.a., membru al lojei Les Amis Reunis. În afară de Moruzi şi I.Balş, în perioada domniei lui Grigore Ghica al III-lea, masoneria din Moldova s-a completat cu o serie de reprezentanţi ai nobilimii ţării. Aceştia au fost: Neculai Balş (fratele lui Iordache), păharnic, mai târziu logofăt, Manolache Bogdan (marele spătar, mai târziu marele vornic), Matei Cantacuzino, Ilie Catarji, Ion Ghenea, Gheorghe Jora, Manolache Romano ş.a. Toţi aceştia sunt menţionaţi în documentele anului 1776 în componenţa lojei Moldova, care a fost creată cu câţiva ani înainte (data exactă astăzi nu se cunoaşte).

Guvernul osman, care considera masonii drept o mişcare revoluţionară, îndreptată împotriva oricărei monarhii, avea o atitudine extrem de negativă faţă de lărgirea activităţii lor sub ocrotirea lui Grigore Ghica. La 1 octombrie 1777 la ordinul sultanului Abdul-Hamid I (1774-1789) G.Ghica a fost destituit din funcţie şi în aceiaşă zi a fost ucis. În perioada domniei urmaşului acestuia Constantin Moruzi (1777-1782), la cererea Porţii, împotriva masonilor a fost dezlănţuită o campanie de represiuni. La 3 octombrie 1777 venerabilul lojei din Iaşi, J. Le Dux, baronul Saint-Croi, a fost deportat din Moldova, iar loja, temporar, şi-a încetat existenţa. Unii membri ai acestei loje au fost condamnaţi la pedeapsă capitală şi omorâţi în 1778 de către turci (Ioniţă Cuza, Manolache Bogdan, M.Romalo, logofăt Ruset-Bălănescu ş.a), fiind acuzaţi de complot împotriva domnitorului C.Moruzi, dar care niciodată nu a fost dovedit. Masonii din Moldova şi-au continuat activitatea ca organizaţie subversivă. Se cunoaşte că în scurt timp loja din Iaşi s-a restabilit şi către anul 1782 Maestru Venerabil al acesteia era vornicul Neculai Roznovanu. Urmaşii lui cunoscuţi au fost marele vornic Iordache Ruset-Roznovanu (menţionat în 1800 în calitate de membru al unei loje din Iaşi), beizade Dimitrie Moruzi (menţionat în documentele anului 1812). Trecând acest val de represiuni, masonii au întreprins tentative de a-şi populariza ideile. Drept mărturie ne poate servi traducerea de către arhimandritul Mitropoliei Moldoveneşti Gherasim a cărţii abatului francez Prau « Taina francmasonilor » (pe banii marelui paharnic Iordache Dărmănescu, care era considerat de către autorităţile turceşti conducătorul complotului împotriva lui C.Moruzi). Această carte a contribuit la răspândirea ideilor zidarilor liberi în Principat.

În 1812, după anexarea Moldovei de Est de către Rusia ţaristă, se începe o nouă etapă a istoriei masoneriei moldoveneşti. În primăvara anlui 1821, sub oblăduirea Marei Loje Astreea, fondată în 1815 la Petersburg, la Chişinău s-a început pregătirea către deschiderea noii loje masonice. Ea a obţinut nr.25 şi numele – Ovidiu - în cinstea poetului roman Ovidiu, care a ispăşit exilul pe malurile Mării Negre. Loja din Chişinău a fost deschisă solemn la 7 iulie 1821 în clădirea de pe strada Kaţikovskaia 2 (mai târziu Oleg Koşevoi, astăzi – B.P.Haşdeu). Maestru Venerabil al lojei a devenit generalul P.Puşkin. În componenţa ei au intrat un grup de viitori decembrişti, ca V.Raevski, marele poet rus A.Puşkin. Însă unii conducători ai „Astreei”, în frunte cu generalul E.Kiseliov, adjunctul Maestrului Venerabil, aveau o atitudine foarte sceptică în privinţa creării lojei în Moldova de Est. Numai după un conflict cu aceştia, la 7 octombrie 1821 loja Ovidiu a obţinut totuşi patent de la Astreea cu privire la crearea sa. La 10 octombrie 1821 marele secretar al Astreei, T.Wewell, a acordat lojei Ovidiu nr.de înregistrare 25.

Loja chişinăuiană a existat o perioadă foarte scurtă. După ofensiva armatei ruse spre Occident (1813-1815), Ţarul Alexandr I, care cândva făcea parte din masonerie şi îi acorda susţinere deschisă, şi-a schimbat treptat părerea şi a început pregătirea măsurilor represive împotriva acesteia. În noiembrie 1821 şeful Statului Major al armatei ruse, principele P.Volkonski, a ordonat generalului I.Inzov, guvernatorul militar al regiunii, să verifice dacă la Chişinău şi Ismail mai funcţionează lojele masonice. La Chişinău, Marele Stat Major suspecta de colaborare cu masonii pe principele Suţu, la Ismail – pe generalul Tucicov. Fiind mason, Inzov a trimis răspunsul, care era convenabil frăţiei. Însă, Petersburgul nu l-a crezut. Spre sfârşitul anului 1821 la Chişinău a fost trimis generalul P.Kiseliov, şeful Statului Major al armatei ruse, aflate la Tulcin, pentru efectuarea noului control. Conştientizând că situaţia s-a complicat, Maestru Venerabil al lojei Ovidiu-25, P.Puşkin, a transportat averea lojei din casa lui Kaţika în propria sa casă. După plecarea sa din regiune, Puşkin şi-a adus averea în loja din s.Mihailovskoie, acolo unde a locuit.

La 1 august 1822, printr-un decret special al lui Alexandr I, masoneria a fost interzisă în Rusia, membrii ei fiind supuşi represiunilor. Mai târziu, comentând aceste evenimente, Puşkin afirma că motivul interzicerii masoneriei în Rusia a fost anume atitudinea neunivocă în rândurile Astreei faţă de crearea lojei din Chişinău, care prin căi necunoscute a ajuns să fie cunoscută de autorităţile ţariste. Mai apoi unul dintre membrii lojei Ovidiu, generalul S.Tucicov, a fost suspectat de către autorităţile ţariste de faptul că împreună cu concesionerul clubului nobilimii din Ismail Helias Defoy încerca să creeze noua lojă la Ismail.

Încercări de a renaşte activitatea masonilor din Moldova estică a întreprins Marele Orient al Franţei. La 1 mai 1868 la Ismail a fost creată loja Renaissance. Fondatorii ei au fost masoni din loja gălăţeană Discipolii lui Pitagora, ai lojei din Constantinopol – Deurscher Bund şi ai lojei Progresul – Anton Alexandridi, Isidor Epştein, Filostrat Petriades, Constantin Raftopulo, care a devenit primul Maestru Venerabil al Lojei ş.a. La sfârşitul anului 1860 în alte oraşe sudice ale Moldovei de Est, care intra atunci în componenţa României, au fost create alte loje. Dar odată cu revenirea regiunii sub controlul Rusiei în 1878, atât loja din Ismail, cât şi alte loje existente în regiune, şi-au sistat temporar activitatea.

Renaşterea mişcării masonice în regiune începe în 1920, când la Chişinău, apoi şi la Orhei în 1922, au fost create două loje sub una şi aceeaşi denumire – Fraternitate. Maestru Venerabil al lojei Fraternitate din Orhei a devenit ceasornicarull S.Goldberg (1922). Loja Fraternitate din Chişinău a fost condusă în 1924-1926 de N.Alexandri. Tot în 1922 sub oblăduirea Marei Loje Naţionale a României (creată de C.Moroiu în 1880 la Bucureşti) la Chişinău a fost creată loja Libertatea. În 1924-1926 ea a fost condusă de N.Alexandri. Toate aceste loje erau supuse Marei Loje Naţionale a României. În 1928 la Cernăuţi a fost creată loja Fraternitate, care a intrat în Marele Orient al României. Această loja avea un caracter „geografic” şi a inclus în rândurile sale pe toţi masonii din Nordul Moldovei. La Chişinău atunci au fost create încă 2 loje – Costache Negruzzi, fondatori fiind: primul Maestru Venerabil al acesteea – S. Niţă, juristul şi scriitorul Ţ.Pavelescu, cunoscutul filolog şi profesor de teologie Teofil Simensky, avocatul şi scriitorul Contantin Teodorescu, Constantin Vârgolici. Cea de-a doua lojă, deschisă la 21 iunie 1930, a fost loja Bogdan Petriceicu Haşdeu. Maestru Venerabil al acesteea a devenit Ş.Gheorghidi, care în 1929 a obţinut gradul 18 în masonerie.

Lojele moldoveneşti au participat activ în viaţa masoneriei române, trimiţându-şi reprezentanţii la congrese masonice. La 29 aprilie 1923 lojele Libertatea (Chişinău) şi Fraternitatea au participat în crearea MLNR. Loja Fraternitate (Cernăuţi) a intrat în componenţa Marelui Orient al Franţei, fondat la 12 septembrie 1923, care a existat şi a funcţionat până 1938, când acesta s-a unit cu fracţiunea Sadoveanu al MLNR. K.Grafe, V.Neumann şi V.Sterea reprezentau loja Fraternite la şedinţa consacrată creării Federaţiei Lojelor Regulare a României (15 martie 1923), iar E.Luttingher şi V.Neumann reprezentau această loja în 1928 - 1929 la Conventele IV-V al Marelui Orient al României.

Masonii din Moldova aveau şi relaţii internaţionale. În 1925 P.Halippa, care a obţinut gr.33 chiar în anul 1923, devine reprezentantul Consiliului Suprem al celor 33 din Santo-Domingo în România. În 1929 el a fost numit membru al Consiliului Suprem pentru România, iar în 1948 a devenit membru de onoare al acestui Consiliu şi a fost inclus în lista masonilor. Activitatea acestuia a fost menţionată în informaţiile despre Masoneria Mondială Supremă. S.Niţă a fost ales reprezentantul Marei Loje a Norvegiei în România (1935).

Trebuie de menţionat că atitudinea autorităţilor române faţă de masonii din Moldova, în perioada anilor 1918 - 1940, se schimba în funcţie de puterea care se afla atunci la conducere sau de conjunctura politică. Bazându-ne pe acest fapt, putem stabili câteva etape contradictorii:

  • I etapă, care este şi cea mai îndelungată (1918-1930), poate fi caracterizată ca pasivă. În aceşti ani serviciul de informaţii se ocupa de adunarea şi analiza informaţiei privitor la masonii din perioada ţaristă şi a persoanelor care au intrat în masonerie după 1918, dar nu a întreprins acţiuni în direcţia limitării activităţii lor.
  • A II-a perioadă (noiembrie 1930 - februarie 1931) – serviciul de informaţii aduna rapid informaţii despre activitatea lojelor existente;
  • A III-a perioadă (februarie 1931 – septembrie 1934) – este perioada calmităţii;
  • A IV-a perioadă (septembrie - noiembrie 1934) – au loc noi tentative de a depista masoni în regiune;
  • A V-a perioadă (noiembrie 1934 - mai 1937) – perioada de acalmie relativă;

- A VI-a perioadă (mai - septembrie 1937) – perioada represiunilor împotriva masonilor;

  • A VII-a perioadă (septembrie 1937 - noiembrie 1939) – încetarea represiunilor;
  • A VIII-a perioadă (noiembrie 1939) – se generalizează activitatea antimasonică în regiune.

Guvernarea regilor Ferdinand I (1914-1927) şi Mihai I (1927-1930), care în general aveau o atitudine neutră faţă de masoni, a devenit o perioadă relativ calmă. Acum în regiune apar o serie de loje, iar numărul fraţilor în ele se afla în creştere. Serviciul de informaţii se limita doar la elaborarea unor rapoarte despre istoria şi activitatea precedentă a masoneriei cu indicarea unor membri ai frăţiei. Aşadar, serviciul de informaţii nu se ocupa în aceşti ani de cercetarea serioasă a activităţii masonilor, fapt ce a jucat un rol important pentru următorii ani.

Situaţia s-a schimbat brusc după lovitura de stat care a avut loc la 7-8 iunie 1930. În urma acesteea regele Mihai I, care pe atunci era copil, a fost retrogradat în funcţie până la principe-moştenitor, iar noul rege a devenit unchiul său Carol, care tocmai revenise de peste hotare şi care a fost numit Carol al II-lea (1930-1940). Noul rege avea viziuni progermane şi o atitudine ostilă faţă de masoni, pentru că îi considera „arma complotului mondial evreiesc”. Dar pentru un timp a decis să-şi ascundă antipatiile. Înainte de a lua măsuri represive contra masonilor, Carol a cerut serviciului de informaţii să stabilească câte loje există în România şi cu ce se ocupă acestea. De aceea la 27 noiembrie 1930 inspectorul regional al serviciulu de informaţii, Cristea, a cerut departamentului de poliţie din Chişinău să ia măsuri pentru protecţia lojelor masonice şi contracararea acţiunilor antisemite. Sub acest pretext era ascunsă intenţia de a obţine detalii despre activitatea lojelor existente în România. Însă la 1 decembrie 1930 departamentul de poliţie din Chişinău a primit informaţii de la secţiile orăşeneşti ale poliţiei că acestea nu dispun de oarecare date despre activitatea lojelor masonice.

La 9 decembrie 1930 Cristea a întreprins a doua tentativă de a găsi urmele masonilor. El a propus Poliţiei să ofere informaţii despre activitatea filialei locale a lojei Bnai Brith care, după informaţiile pe care le deţinea el, a fost creată pe lângă organizaţia sionistă regională. Dar la 10 ianuarie 1931 Cristea a fost informat că nici această lojă nu există la Chişinău. Atunci Cristea a calificat activitatea poliţiei chişinăuiene drept iresponsabilă şi în următoarea scrisoare, din 27 ianuarie 1931, din nou a cerut să se efectueze o cercetare minuţioasă a activităţii lojei Bnai Brith. De această dată Cristea a indicat şi adresa lojei din Chişinău – în clădirea organizaţiei sioniste pe str.Haralambie (astăzi str.Alexandru cel Bun).

Chişinăul a înţeles că era imposibil să mai ascundă activitatea masonică. De aceea la 14 februarie 1931 poliţia a informat că în oraş există o lojă masonică pe str.Regina Maria 30 (astăzi Vlaicu Pârcălab) în frunte cu avocatul Konigschaz, iar membrii lojei sunt avocaţii Apostolidi şi C.Teodorescu. Cristea a fost sătisfăcut de acest răspuns, cu toate că nu a primit informaţii şi despre alte loje masonice care existau în oraş (în total la Chişinău atunci existau 3 loje masonice). După aceasta cercetarea activităţii masonice de către serviciul de informaţii a fost întreruptă pentru o perioadă de 3 ani.

Venirea la putere în Germania a lui Adolf Hitler (30 ianuarie 1933) a influenţat serios situaţia politică din România. În ţară se încep căutările „complotului iudaico-masonic”. S-a activizat organizaţia extremistă „Garda de Fier”, care şi-a schimbat denumirea şi a devenit „Totul pentru ţară”. Aceste evenimente, dar şi orientarea progermană a lui Carol al II-lea, care devenea tot mai evidentă, au contribuit la reluarea acţiunilor îndreptate împotriva masonilor. La 3 septembrie 1934 departamentul de poliţie de la Chişinău a primit noile indicaţii. Se cerea ca serviciul de informaţii să afle numărul total al lojelor existente, ce statut juridic au acestea, în baza cărui document juridic funcţionează, cine a semnat aceste documente, cine sunt Maeştrii Venerabili, membrii comitetelor, membrii de rând ai masoneriei din regiune etc. Însă a urmat o tăcere îndelungată. Numai după reiterarea acestei indicaţii – din 11 şi 23 octombrie 1934 departamentul de poliţie a informat că la Chişinău funcţionează o singură lojă, aflată sub obedienţa MLNR, iar membrii acesteia sunt farmacistul D.Diaconescu, juriştii Gheorghiadi, S.Niţă, un oarecare M.Cogan „şi alte persoane neidentificate”. După acest răspuns studierea „pericolului masonic” intră din nou în impas.

În aceşti ani atmosfera în jurul masoneriei devine tot mai încordată. Extremiştii – „Garda de Fier”, „Liga Creştină”, dar şi alte organizaţii care considerau masonii drept o forţă antistatală, cereau interzicerea lor. Această părere, în special, a fost expusă de către A.Cuza din numele „Ligii Creştine” la 5 aprilie 1934. El a fost susţinut şi de către Biserica Ortodoxă Română. Astfel, la 12 martie 1937 Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a condamnat masoneria pentru „propaganda ateismului”, „concepţia panteist-naturalistă”, „intenţia de a înlocui creştinismul”, „subminarea ordinii publice” ş.a. Dar chiar şi în aceste condiţii grele masoneria şi-a continuat activitatea.

În 1932 la Chişinău a fost creată loja Basarabia. Maestru Venerabil a fost numit Nicolae Profir – preşedintele Asociaţiei Inginerilor, academician şi ministru al telecomunicaţiilor României (1946-1952), care în iulie 1932 a fost înlocuit de Gheorghe Stere. Fraţii Gheorghe şi Roman Stere au participat la şedinţa solemnă a Francmasoneriei Române Unite, obţinând în 1937 gr.18, dar după 1944 şi-au încetat activitatea masonică.

La 20 mai 1937 departamentul de poliţie din Chişinău a primit o nouă indicaţie, semnată de către şeful serviciului de informaţii româneşti - generalul Moruzov, în care se spunea că ministrul de interne a decis să închidă toate lojele masonice, iar în acest sens trebuie luate toate măsurile necesare. În pofida acestei dispoziţii, unii conducători ai structurilor locale ale serviciului de informaţii nu au vrut să o îndeplinească. Poziţia lor a fost expusă de către şeful secţiei locale al serviciului de informaţii chişinăuene, printr-o scrisoare adresată lui Moruzov la 12 iunie 1937. Acesta întreba dacă închiderea lojei Bnai Brith va fi efectuată în baza unei decizii judecătoreşti. La 17 iunie 1937 el a primit un răspuns pozitiv. Însă nici de această dată nu au fost întreprinse măsuri concrete.

O zi decisivă pentru soarta masoneriei din această regiune a fost 1 iulie 1937, când şeful departamentului de poliţie de la Chişinău a informat viceprocurorul general al României că în baza ordinului nr.1707/937 el a hotărât să închidă toate lojele masonice şi cere dreptul de a efectua percheziţii în casele lojelor, de a confisca arhivele acestora şi a averii rituale. El a enumerat lojele, care, potrivit datelor poliţieneşti, existau atunci în oraş:

  • 1) Bogdan Petriceicu Haşdeu (ţinutele aveau loc în casa directorului scolii pentru băieţi Ş.Gheorghiadi);
  • 2) Unirea, în fruntea cu C.Teodorescu (ţinutele se efectuau într-o casă de pe adresa Alexandru cel Bun 101, astăzi bul. Ştefan cel Mare şi Sfânt);
  • 3) Basarabia – în frunte cu G.Stere şi inginerul N.Profir (ţinutele aveau loc pe str.Generalului Berthelo, astăzi str.Şciusev 90).

De această dată colaboratorii serviciului de informaţii au fost extrem de activi. La 1-2 iulie 1937 ei au vizitat cele 3 adrese, efectuând percheziţii. Însă arhivele lojelor nu au fost găsite. Au fost interogaţi toţi presupuşii conducători ai celor 3 loje. Teodorescu a afirmat că nu conduce loja şi nici nu păstrează arhiva masonică pentru că este un luptător pentru ideea naţională. Gheorghiadi a informat că loja a existat, dar a fost desfiinţată din cauza atitudinii negative manifestată de societate faţă de masoni. N.Profir a mărturisit că loja pe care a condus-o efectua ţinute în casa avocatului Apostol (str.M.Viteazul, astăzi M.Eminescu), iar el personal a lichidat arhiva lojei. Din spusele lui, în lojele chişinăuiene nu exista niciun evreu.

La 18 august 1937 colaboratorii serviciului de informaţii au închis loja Bnai Brith, aflată pe adresa M.Viteazul 62 (astăzi M.Eminescu), care, după părerea lor, a fost condusă de avocatul E.Malamudman. La interogatoriu E.Malamudman a declarat că în casa lui nu a activat nicio lojă masonică şi el niciodată nu a condus-o. Toate aceste acţiuni ale serviciului de informaţii se efectuau cu încălcarea legislaţiei în vigoare. Informaţia despre cele întâmplate a pătruns în presă. Ziarul bucureştean „Buna Vestire” menţiona, în numărul din 8 iulie 1937, că la Chişinău existau 5 loje care au fost închise de către colaboratorii serviciului de informaţii fără participarea procurorului, ceea ce era interzis de legislaţie.

Peste 2 ani conducerea serviciului de informaţii a „amintit” din nou despre masoni. La 14 noiembrie 1939 inspectorul regional, C.Maimucă, a cerut, prin telefon, de la şeful poliţiei chişinăuiene – Berezovski, să prezinte la 15 noiembrie, ora 10:00, toată informaţia despre lojele existente – denumirea acestora, locul aflării, dacă dispuneau sau nu de un statut juridic, de cine erau conduse şi dacă deţineau avere imobiliară. La 15 noiembrie 1939 Berezovski a informat că toate cele 5 loje nu dispuneau de oarecare avere imobiliară şi că ele au fost închise chiar de către membrii lor.

Aşadar, pe tot parcursul perioadei 1918-1940 în cercurile politice ale României existau opinii diferite faţă de masonerie. Consecvenţa nu a caracterizat nici perioada de după venirea la putere a adversarului masoneriei Carol al II-lea. Serviciul român de informaţii cunoştea prea puţin masoneria şi nici nu avea dorinţa să o studieze, de aceea întreprindea măsuri împotriva masonilor numai după indicaţiile stricte care veneau de la conducere, uneori chiar sabotând executarea lor.

Anii 1940 au fost tragici pentru masoneria moldovenească. După ocuparea Moldovei de Est de către Armata Sovietică masonii locali au fost represaţi. Unii dintre ei au fost arestaţi chiar şi după anii 1940. P.Halippa a fost arestat în 1944 şi s-a aflat în detenţie până în 1956. În 1948 toate clădirile care aparţineau masonilor, inclusiv o parte din arhivele masonice, au trecut în posesia Ministerului Agriculturii din România, iar despre soarta lor nu se mai cunoaşte nimic.

Ruslan ŞEVCENCO, doctor în istorie.

Links


Finden

Durchsuchen
Hauptseite
Gemeinschaftsportal
Aktuelle Ereignisse
Letzte Änderungen
Alle Seiten
Kategorien
Hilfe
Bearbeiten
Quelltext anzeigen
Bearbeitungshilfe
Seitenoptionen
Diese Seite diskutieren
Neuer Abschnitt
Druckversion
Kontext
Versionen
Links auf diese Seite
Änderungen an verlinkten Seiten
Meine Seiten
Anmelden / Benutzerkonto anlegen
Spezialseiten
Neue Seiten
Dateiliste
Statistik
Mehr …







Wie wird man Freimaurer?
Kooperationen: